Drept penal
ACTIVITĂȚI CONEXE
Oferim asistență și reprezentare juridică victimelor cazurilor de malpraxis, astfel încât să obțină despăgubirile necesare în urma actului medical defectuos. De asemenea, serviciile noastre sunt disponibile și celor care se confruntă cu astfel de acuzații – medici sau unități sanitare – oferind inclusiv servicii de consultanță juridică în vederea protecției împotriva viitoarelor acuzații de malpraxis medical.
Totodată, ca și servicii conexe, oferim asistență și reprezentare juridică în următoarele situații:
Imigrări. Vize. Permise
- asistență juridică și reprezentare la Inspectoratul General/Județean pentru Imigrări;
- întocmire, verificare şi depunere dosare la Inspectoratul General/Județean pentru Imigrări;
- vize de lungă ședere în scop de angajare/detașare;
- obţinere permis unic sau Cartea albastră a U.E.;
- vize de scurtă ședere (turism, vizită, afaceri, transport, activităţi sportive, activităţi culturale, ştiinţifice, umanitare, tratament medical de scurtă durată sau alte activităţi care nu contravin legilor române);
- prelungirea dreptului de ședere;
- stabilirea domiciliului străinilor în România;
- contestarea în instanță a deciziilor și măsurilor dispuse de autorități.
Apostilare
- certificate de stare civilă;
- certificat de naștere;
- certificat de cazier judiciar;
- adeverință care atestă vechimea în muncă;
- înscrisuri cu caracter medical, precum și documente cu caracter comercial, documente societare (hotărâri ale Adunării Generale a Asociaților sau ale Consiliului de Administrație, certificate emise de Registrele Societăților Comerciale, acte constitutive etc).
Cetățenie
- Consultanță juridică și intermedierea procesului de pregătire a dosarului pentru cetățenie;
- Asistența și reprezentarea în fața instanței de judecată, în cazul în care cererea de dobândire/redobândire/renunțare la cetățenia română este respinsă / avizată negativ;
- Rectificarea ordinelor emise de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, în cazul în care acestea conțin erori materiale cu privire la datele de identificare ale persoanei căreia i-a fost acordată cetățenia;
- Asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată, în cazul în care termenul legal pentru analizarea unei cereri de dobândire/redobândire a cetățeniei române este depășit.