Drept penal
DREPT PENAL
-
- Consultanță în vederea prevenției problemelor de drept penal;
- Formularea plângerilor sau contestațiilor, după caz, către instanță sau parchet;
- Asistență juridică și reprezentare în fazele de urmărire penală, inclusiv în vederea încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, cameră preliminară, judecată în primă instanță și apel;
- Asistență juridică și reprezentare în cadrul căilor extraordinare de atac (recurs în casație, contestație în anulare și revizuire) și în procedura redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate;
- Asistență juridică și reprezentare în procedura reabilitării, liberării condiționate, contestație la executare, amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii, înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, anularea sau revocarea amânării aplicării pedepsei/suspendării sub supraveghere a pedepsei etc.
STABILEȘTE O ÎNTÂLNIRE
Ce este dreptul penal?
Deși nu există o definiție unanim acceptată a dreptului penal, în sens larg acesta reprezintă instrumentul prin care se apără cele mai importante valori sociale împotriva conduitelor neconforme ce pot aduce atingere acestora. Însă, deși nu există o singură definiție, toate conceptele promovate rețin aceleași trasături specifice acestei ramuri de drept în ceea ce privește obiectul și scopul dreptului penal.
Un avocat specializat în drept penal, avocat penalist sau avocat penal , cum mai este denumit în mediul online, vă poate oferi consultanță juridică și reprezentare în tot ce derivă din legislația penală. Cu un avocat de drept penal vă puteți maximiza șansele de a obține o soluție favorabilă, în raport de particularitățile speței, de clasare, de renunțare la urmărirea penală, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânarea aplicării pedepsei ori altă soluție orientată către minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită.
Alături de un avocat penal veți reuși să evitați calea aleatoriului creați premisele pentru obținerea celei mai bune soluții în cauză.
Ce trebuie să știți despre etapele procesului penal?
Procesul penal este o activitate ce urmărește constatarea la timp și în mod concret a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel încât persoana care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la raspundere penală.
Procesul penal are patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive.
• Urmărirea penală; are ca obiect strângerea probelor pentru trimiterea în judecată a inculpatului. Această activitate este efectuată de organele de cercetare penală și de către procuror.
• Camera preliminară; are ca obiect verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
• Judecata; în această fază se soluționează cauza dedusă judecății. Obiectul judecății se raportează la fapta și persoana arătată în cuprinsul actului de sesizare a instanței. Această activitate este realizată de judecător.
• Punerea în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase definitive.
Valori după care ne ghidăm
Relația dintre avocat și clientul său se bazează pe valori ca onestitatea, probitatea, corectitudinea, sinceritatea, loialitatea şi confidenţialitatea, iar echipa noastră de avocați specializați în dreptul penal, avocat penalist sau avocat penal, va avea grijă ca aceste valori să fie respectate.
În fața autorităților statului, un avocat penal implicat și integru asistă și reprezintă clientul cu profesionalism, demnitate și curaj, fără să accepte vreo încălcare a autonomiei, libertății și independenței profesionale.
Clientul este important pentru noi și suntem preocupați de interesele sale. În activitatea noastră facem totul pentru succesul clientului.
Cum vă putem ajuta?
Echipa noastră de avocați specializați în drept penal, avocat penal Bucuresti, vă poate oferi:
• Consultanță în vederea prevenției problemelor de drept penal;
• Formularea plângerilor sau contestațiilor, după caz, către instanță sau parchet;
• Asistență juridică și reprezentare în fazele de urmărire penală, inclusiv în vederea încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, cameră preliminară, judecată în primă instanță și apel;
• Asistență juridică și reprezentare în cadrul căilor extraordinare de atac (recurs în casație, contestație în anulare și revizuire) și în procedura redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate;
• Asistență juridică și reprezentare în procedura reabilitării, liberării condiționate, contestație la executare, amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii, înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, anularea sau revocarea amânării aplicării pedepsei/suspendării sub supraveghere a pedepsei etc.
Echipa noastră de avocați MLN-LEGAL, care prin experiența și cunoștințele dobândite de avocații săi în anii de experiență câștigați ajută persoanele ce sunt în căutarea unui avocat penal bun și colaborează îndeaproape cu clienții săi, depunând astfel toate eforturile necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale acestora. Avem rezultate care vorbesc de la sine în apărarea clienților noștri în ariile de expertiză, domenii în care am investit ani de studiu, pregătire.
Un avocat penal îndreptat spre client trebuie să fie informat și pregătit, la curent cu schimbările legislative, cu publicațiile ștințifice din acest domeniu, cu deciziile Curții Supreme, a Curții Constituționale, cu progresele tehnice cu implicații relevante în materie probatorie. Continua pregătire și dezvoltare în domeniul juridic, dar și în afara lui ne permit să găsim soluții eficiente cu rezultate concrete.
Indiferent de calitatea procesuală pe care clientul o deține, respectiv aceea de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente, un avocat penal Bucuresti este întotdeauna de ajutor în cauza supusă cercetării.
Un avocat penal Bucuresti poate reprezenta clienții în dosare penale în fața instanțelor naționale, indiferent de oraș, și poate încerca să obțină cel mai bun rezultat posibil pentru clienții săi. Un avocat penal Bucuresti poate ajuta clientul să înțeleagă procesul penal, să dezvolte o strategie de apărare, să negocieze și să încheie un acord de recunoaștere ori să prezinte cazul în fața judecătorului.
În plus, avocat penal Bucuresti poate oferi consiliere și asistență în timpul investigațiilor penale și în cazul în care clienții lor sunt audiați de autorități. Acesta poate ajuta, de asemenea, la obținerea unei măsuri preventive mai blânde (control judiciar) și eliberarea dintr-o măsură preventivă privativă de libertate (arest preventiv sau arest la domiciliu).
Este important să alegeți un avocat specializat în drept penal cu experiență și cunoștințe solide în acest domeniu, deoarece o condamnare poate avea consecințe grave și pe termen lung asupra vieții unei persoane, inclusiv pierderea libertății, amenzi penale și antecedente penale care pot afecta capacitatea de a găsi un loc de muncă sau de a obține împrumuturi.
Echipa noastră, avocat penal Bucuresti, colaborează cu o serie întreagă de experți autorizați pentru a asigura calitatea reprezentării și formularea de argumente solide în fața instanțelor de judecată, a organelor judiciare și a altor părți implicate, specialiști, precum: notari, executori judecătoresti, experți tehnici, psihologi, psihiatri, experți contabili etc. Ajutorul acestor specialiști este de neprețuit dată fiind complexitatea cazurilor cărora ne-am dedicat și în care expertiza lor a dezvăluit argumente, probe, perspective ce au condus la rezultate favorabile.
Solicitați consultanță astăzi
Este important să apelați la serviciile juridice ale unui avocat specializat în domeniu, avocat penal pregătit, atent, empatic față de client, care să vă poată obține cele mai bune rezultate. Un avocat penal Bucuresti are cunoștințe și experiență în legile penale și este capabil să ofere asistență juridică și reprezentare pentru a-și proteja clienții în cazul în care aceștia se confruntă cu dosare penale.